cu placa

Placa cea alunecoasă 
Stă cinci zile doar în casă.
Dar când vine sâmbăta,
Cineva de-acolo o ia.

Apoi paişpe kilometri 
Stă relax cu alţi cumetri
Într-un portbagaj util
Al unei maşini cu stil.

Se rezolvă şi parcarea;
Placa-şi ţine răsuflarea.
Iar o să se dea în blană
Cu prietenii ei de-o seamă.

Toată lumea e pe zonă:
Ochelari, mănuşi şi-o tonă
De entuziasm turbat;
Şi-n gondolă s-a urcat.

Cătinel admiră valea:
Neaua-i bună, alea-alea.
Ea nu vrea decât să simtă
Cum zăpada o alintă.

Şi iată că a ajuns!
„Ce îmi place să fiu sus!”
Prima tură-i nebunie.
Ca o pizza la beţie.

Cer senin, soarele bate, 
Ea de booţi nu se desparte
Decât jos. „Acum, bambina,
O să mergem cu cabina.”

A răspuns la întrebarea
Plăcii noi aka „Floarea.”
„La cabină, nea Mitică
E căcat pe el de frică,

Aşa că intrăm pe puncte, 
Dar urcăm mai sus pe munte.”
Toată lumea-i bucuroasă.
Iar la treabă-alunecoasă!

„Ajung jos într-o clipită,
Apoi la cabina mică.”
Din nou sus, din nou în blană,
Şi-un popas scurt la cabană.

După încă două ture
De pârtii şi de pădure, 
„Tai-tai, munte! Pa, brăduţi!
Pe mâine, dragii mei booţi!”

Drumu-n jos e lung şi trist,
Dar mâine iar sus pe pisc.
Pân-atunci somn pe balcon.
Gaia face pârţ în somn.