cu placa

Placa cea alunecoasă 
Stă cinci zile doar în casă.
Dar când vine sâmbăta,
Cineva de-acolo o ia.

Apoi paişpe kilometri 
Stă relax cu alţi cumetri
Într-un portbagaj util
Al unei maşini cu stil.

Se rezolvă şi parcarea;
Placa-şi ţine răsuflarea.
Iar o să se dea în blană
Cu prietenii ei de-o seamă.

Toată lumea e pe zonă:
Ochelari, mănuşi şi-o tonă
De entuziasm turbat;
Şi-n gondolă s-a urcat.

Cătinel admiră valea:
Neaua-i bună, alea-alea.
Ea nu vrea decât să simtă
Cum zăpada o alintă.

Şi iată că a ajuns!
„Ce îmi place să fiu sus!”
Prima tură-i nebunie.
Ca o pizza la beţie.

Cer senin, soarele bate, 
Ea de booţi nu se desparte
Decât jos. „Acum, bambina,
O să mergem cu cabina.”

A răspuns la întrebarea
Plăcii noi aka „Floarea.”
„La cabină, nea Mitică
E căcat pe el de frică,

Aşa că intrăm pe puncte, 
Dar urcăm mai sus pe munte.”
Toată lumea-i bucuroasă.
Iar la treabă-alunecoasă!

„Ajung jos într-o clipită,
Apoi la cabina mică.”
Din nou sus, din nou în blană,
Şi-un popas scurt la cabană.

După încă două ture
De pârtii şi de pădure, 
„Tai-tai, munte! Pa, brăduţi!
Pe mâine, dragii mei booţi!”

Drumu-n jos e lung şi trist,
Dar mâine iar sus pe pisc.
Pân-atunci somn pe balcon.
Gaia face pârţ în somn.

cu şosetele

Trei şosete cucuiete,
Albe şi fără pereche,
Din sertarul unei fete,
Au zis: „Astăzi, terche-berche!”

Terche-berche, bine-bine,
Prin sertarul ordonat, 
Întâi la dantele fine
Şi apoi la ştramp drogat.

Ăsta-i planu’ de bătaie;
Cu elasticu’ la gât
Au alunecat vioaie.
Dar stai! Şnurul mohorât...

El venise-acum o lună,
Erau doi la început;
Acum stă în colţ şi tace
Bietul şnur cel trist şi mut.

„Hai cu noi la danteluţă!
Are prietene, să ştii,
Tatuaj cu o maimuţă
Şi-o să-i placă dacă vii.”

Dar el sta întins pe lemn
Ca o frunză fără viaţă,
Mormăind in sinea lui
Cum că viaţa-i o paiaţă.

„Nu vrei? Bine. Am plecat!”
A zis una dintre ele.
„Dar să ştii tu de la mine,
Ca să râzi, muşti din durere.”

Fără alte explicaţii 
Au pornit să-nceapă seara.
„Am venit, madam dantelă!”
Au strigat la punga Zara.

„În sfârşit, dragele mele!
Hopa sus, ce aşteptaţi?
Am o veste, dios mio!
Dar întâi: mâncaţi? Băgaţi?”

S-au decis întâi să afle
Importanta noutate,
Că oricum urmau să meargă
Pe la ştramp drogat. Da, toate. 

„Avem o fetiţă nouă!
A ajuns azi dimineaţă.
Din bumbac, elastic dublu…
Ce mai. Tipa-i o dulceaţă!”

„Foarte bine! Minunat!”
Au grăit şosetele.
„E acasă?” „Da de unde!”
Şi-au zbughit-o fetele.

Trei şosete, cinci dantele, 
Terchea-berchea e în toi.
Numai râsete pe ele
Pân’ la ştramp. „Hei! Câţicavoi!”

‚Câţicavoi’ încă o dată, 
Apoi linişte deplină.
„Nu asta era parola?
Fut-o dracii de jivină!”

„Hei, textilă veşnic ruptă!
Suntem prietenele tale!
Căutăm un cal albastru!”
„Gata! Vin c-o iapă mare!

Mii de scuze, madmoazele, 
Mă-ntindeam şi eu un pic.
Tocmai vin de la maşină 
Şi parcă-s cam ofilit.

Hai, poftiţi rozele mele.
V-am adus ceva gustos.”
Şi din cracul stâng şi negru
Praf verzui ştrampul a scos.

Ce-a mai râs atunci sertarul
La poveştile dantelei
Care e de loc din China,
Dar vândută-n zona Senei.

„Când m-a luat domniţa Phana
De pe raft, din magazin,
A grăit către o alta, 
‚Extra small; I’m fucking thin.’

Eu cum nu ştiam engleza,
Am tradus-o mot à mot.
‚Cine-i «thin» şi ce contează?
Sunt chilot frumos bordeaux.’”

Pe la nouă dimineaţa,
Când sertarul s-a deschis,
Era haos, nebunie,
Iar Phana aşa a zis:

„Trei şosete fără soţ!
Hai, frumos, la datorie!
V-am găsit ce căutaţi:
Trei perechi şi una mie.

Şi era un şnur pe-aici,
Unu’ verde. L-aţi văzut?
Hai, că vreau să-l pun la rochie!”
„Da. E jos în colţ. E mut.”

Toată lumea la culcare
În sertarul fără soare.
Până data viitoare:
Nu mai faceţi caca-n mare!

cu furnica şi pisica

o mică furnică era prin cămară;

a zis "vin stăpânii!" şi-a căzut în cerneală.

a zăcut ore bune aşteptându-i să plece,

o oră în plus şi putea să se-nece.

micuţa furnică a urcat pe borcan,

şi-a tras răsuflarea şi-a văzut un motan.

"acum se cam cere o mare izbândă"

a spus mititica, vrând acasă s-ajungă.

"hop de pe raft, ţuşti pân' la murătură!"

zis şi făcut, dar lăsa-n spate-o dâră.

apoi jos pe podea şi după divan

şi fuga la coada lui nenea motan.

"doarme. e bine." şi-a pornit fără frică

de moarte cauzată de-o mare pisică.

"m-aşteaptă regina şi fraţii mei toţi

şi soră-mea fibi...hai! ştiu că poţi!"

aşa îşi spunea pe-un ton curajos

fugind pe parchet pe lângă monstrul păros.

pisica, în schimb, era odihnită,

c-o foame de lup şi-un pic plictisită.

şi-n timp ce căsca privind pe fereastră,

furnica trasa o dungă albastră.

"văd uşa, simt briza, ce-aproape e iarba!"

dar pac! peste ea-şi aruncă bestia laba.

"hai, lasă-mă, uite! 's aproape prinţesă!"

"păcat că nu pot că te-aş pune în lesă."

motanu-a-nceput să se joace cu ea,

iar moartea dădea să se urce pe-o stea.

din dunga albastră cea dreaptă şi fină

acum a rămas doar o formă meschină.

a lins-o de jos şi-a mâncat-o cu ură

şi drept în stomac s-a dus biata făptură.

furnicile toate au plâns şi-au jelit,

dar fibi-ntr-o seară aşa a grăit:

"vom merge acum să îi facem dreptate!

vom merge să ducem pisica la moarte!"

şi mii de furnici au sărit pe pisică.

ea fugea, miorlăia, era cuprinsă de frică.

acum ea lăsa urme aiurea pe jos,

otrava ajungându-i încet pân la os.

aşa a murit rigidă pisica,

aşa a murit în mai şi bunica,

dar asta-i o altă poveste de vară.

să nu mai lăsaţi cerneala-n cămară!