cu papai

Eu sunt Papai marinaru’
Şi-ţi fur brânza şi măraru’.
N-am nici oi, n-am nici grădină,
Dar mereu mi-e burta plină.

Nu mi-e jenă, nu mi-e frică.
Am o cheie foarte mică
Care intră peste tot;
Şi la poartă şi la bloc.

Şi intru tiptil în casă
Şi-ţi fur totul de pe masă.
Nu mi-e frică nici de câine;
Îl momesc c-un pic de pâine.

Iar dacă mă prinzi cumva
Te bag fix în debara,
Te las fără conopidă,
Castraveţi şi aguridă.

with the boy

This is a story about an eight year old boy
Whose nights were all dreamless and brought him no joy.
He tried to imagine before going to sleep
Tons of great places and people to meet.
Alas, when he woke up there’s nothing to grab;
No islands, no caves, not even a flag.
The days were as normal as childhood could be;
He played with his friends, ate nuts and drank tea.
The sun cast a shadow on his cursed hallow nights,
But once, his friend told him of a witch and three knights.
“We were trapped in a dungeon crawling with rats
And we hung from the ceiling along with the bats.
She wanted to boil us in hot tar and wheat
So that later in the winter she’d have something to eat.
But my teeth were made by a blacksmith, you see.
They were quite strong and sturdy, and thus, we were free.
We captured the witch and cut off her head
And bravely raced back to the castle ahead.”
The boys were al cheering and clenching their fists,
Pretending to cut with some branches thick mists.
But our boy had already hid inside his room
His eyes were all wet, and he yelled at a broom:
“Why aren’t I dreaming? Where have I gone wrong?
What did I do to be a bird with no song?”
The sun disappeared and soon it was dusk
And from under the door came a strong smell of musk.
His mother came in and called him to dinner
But she saw in his eyes an unfamiliar shimmer.
“I don't want to eat!” said the boy in one breath.
“My son, what has happened? The pillow’s so wet.”
He didn’t answer, for he knew that his parents
Care only for school grades and eating his carrots.
“Listen here, darling, I know you won’t eat
But please, for mummy, don’t cry yourself to sleep.
You’ll have horrible nightmares of dragons and beasts.”
“Then I’ll kill them and eat them!” said the boy slightly pleased.
Alas, his mother was wrong once again;
He had not seen a dragon, not even its den.

cu pepenele si ridichea

Pepenele şi ridichea

Mi-au sculat din morţi bunica.

Că din dor şi iarbă verde

Era musai să o-ntrebe

Unde-a dispărut carpeta

Cu cerbu’ şi margareta.

„Psst! Mamaie, haide, scoală!

Sunt pepenele de vară.”

Şi crăpând ochii bunica

Prinse de mustăţi ridichea.

Şi dă-i ceartă sănătoasă;

Zici c-o luase de la masă.

„Da’ voi nu vedeţi că-s moartă?

Pune mâna şi o cată!

Sau întreabă pe oricine

Care nu-i aici cu mine.”

„Dar, mamaie, am întrebat..”

„Şi sub pat nu v-aţi uitat?

Eu acolo am lăsat-o.

Sau poate au aruncat-o.”

„Mergem să o căutam

Şi cu bine te lăsăm.”

cu lighioanele

La o masă de cleştar
Stau o vacă şi-un măgar.
Amândoi de uită-n gol,
Apoi baie cu nămol.

Au o casă mititică,
Le găteşte o pisică,
Un căţel duce gunoiul,
Noaptea stă treaz doar broscoiul.

E frumos la ei acasă.
Prin geam vezi pădurea deasă,
Acoperiş din topaz, 
Iar în curte au un iaz.

Nu au ceas, nici calendare,
Nu se ţipă, nu se moare,
Nu se bat şi nu se-njură
Şi nu-i prinzi cu ou-n gură.

Când e linişte prea mare
Se aduc trei ajutoare:
Oaia verde, ursul panda
Şi maimuţa cu talanga.

Apoi ies toţi în livadă,
Lângă portocali, să vadă
Trei năstruşnice-animale
În formaţia lor, „Vale.”

Maimuţa-i cu gălăgia,
Strigă că-i place tăria
Din cazan, din prună fiartă
Şi sughită, zici că-i beată.

„Am fost pân’ la Dardanele
Ca să-mi umplu trei ulcele
Şi cinci urşi m-au încolţit
Că cică de ce sughit.

Dragii mei, le-am spus eu calmă,
Ţinând un trifoi în palmă.
Am o boală de la mama;
Se tratează doar cu cana.

Le-am zâmbit frumos, dar ei
Erau nişte derbedei.
Doar un pic m-au îmbrâncit
Şi eu am înnebunit.

Am sărit la primul urs
Şi pieptul i l-am străpuns 
Doar cu mâna mea cea mică;
Eu, maimuţa fără frică.

Pe al doilea l-am dat gata 
Cum ştie mai bine fata,
Cu o coadă peste nas
Şi-n pădure s-a retras.

Pe al treilea l-am târât
Pân’ la râu şi i-am făcut
Baie de-ntâi s-a albit,
Apoi sigur c-a murit.

Mai sunt doi…” „De-ajuns, cucoană!”
Strigă oaia coţofană.
„N-ai ajuns la Dardanele,
N-ai fost nici pân’ la Vâlcele,

Iar urşii de care zici
Erau doar nişte urzici.
Eu, însă, păscând cu fraţii,
Cu mămica şi cumnaţii

Dinspre munte-am auzit
Dintr-o dată un vuit
De-aproape c-am asurzit;
Dar nu se vedea nimic.

Şi deodată înspre noi 
Un val mare de noroi
Ne-a acoperit de-ndată;
Mama mea zăcea ca moartă.

De la vrăbii şi albine
Ştiam de noroi chiar bine,
Că-i vrăjit şi te-ntristează
Şi doar cu frig se tratează. 

Şi-am pornit-o către munţi,
Munţi înalţi şi munţi cărunţi
Ca s-aduc de-acolo frigu’
Pân’ la primul cucurigu.

Am fugit şi am sărit
Cu un vultur am vorbit 
Şi m-a dus la el acasă, 
În Alpi, la zăpadă groasă.

Am luat tone-atunci cu mine;
Trebuia să-i fie bine
Mamei mele dragi şi bune.
Acum sunt erou în lume.”

„Bravo, bravo!” Strigă toţi.
„Sunteţi toţi doar nişte hoţi.”
Zise panda dintr-o parte.
„Ziceţi doar ce scrie-n carte.

Eu, unul, mă duc acasă,
Căci urăsc minciuna crasă.
Sănătate, numai bine
Şi sper să uitaţi de mine.”

Toţi atunci au amuţit;
Măgăruşul a plătit 
Şi-au intrat apoi în casă.
Nu mai vomitaţi sub masă.

cu placa

Placa cea alunecoasă 
Stă cinci zile doar în casă.
Dar când vine sâmbăta,
Cineva de-acolo o ia.

Apoi paişpe kilometri 
Stă relax cu alţi cumetri
Într-un portbagaj util
Al unei maşini cu stil.

Se rezolvă şi parcarea;
Placa-şi ţine răsuflarea.
Iar o să se dea în blană
Cu prietenii ei de-o seamă.

Toată lumea e pe zonă:
Ochelari, mănuşi şi-o tonă
De entuziasm turbat;
Şi-n gondolă s-a urcat.

Cătinel admiră valea:
Neaua-i bună, alea-alea.
Ea nu vrea decât să simtă
Cum zăpada o alintă.

Şi iată că a ajuns!
„Ce îmi place să fiu sus!”
Prima tură-i nebunie.
Ca o pizza la beţie.

Cer senin, soarele bate, 
Ea de booţi nu se desparte
Decât jos. „Acum, bambina,
O să mergem cu cabina.”

A răspuns la întrebarea
Plăcii noi aka „Floarea.”
„La cabină, nea Mitică
E căcat pe el de frică,

Aşa că intrăm pe puncte, 
Dar urcăm mai sus pe munte.”
Toată lumea-i bucuroasă.
Iar la treabă-alunecoasă!

„Ajung jos într-o clipită,
Apoi la cabina mică.”
Din nou sus, din nou în blană,
Şi-un popas scurt la cabană.

După încă două ture
De pârtii şi de pădure, 
„Tai-tai, munte! Pa, brăduţi!
Pe mâine, dragii mei booţi!”

Drumu-n jos e lung şi trist,
Dar mâine iar sus pe pisc.
Pân-atunci somn pe balcon.
Gaia face pârţ în somn.

cu şosetele

Trei şosete cucuiete,
Albe şi fără pereche,
Din sertarul unei fete,
Au zis: „Astăzi, terche-berche!”

Terche-berche, bine-bine,
Prin sertarul ordonat, 
Întâi la dantele fine
Şi apoi la ştramp drogat.

Ăsta-i planu’ de bătaie;
Cu elasticu’ la gât
Au alunecat vioaie.
Dar stai! Şnurul mohorât...

El venise-acum o lună,
Erau doi la început;
Acum stă în colţ şi tace
Bietul şnur cel trist şi mut.

„Hai cu noi la danteluţă!
Are prietene, să ştii,
Tatuaj cu o maimuţă
Şi-o să-i placă dacă vii.”

Dar el sta întins pe lemn
Ca o frunză fără viaţă,
Mormăind in sinea lui
Cum că viaţa-i o paiaţă.

„Nu vrei? Bine. Am plecat!”
A zis una dintre ele.
„Dar să ştii tu de la mine,
Ca să râzi, muşti din durere.”

Fără alte explicaţii 
Au pornit să-nceapă seara.
„Am venit, madam dantelă!”
Au strigat la punga Zara.

„În sfârşit, dragele mele!
Hopa sus, ce aşteptaţi?
Am o veste, dios mio!
Dar întâi: mâncaţi? Băgaţi?”

S-au decis întâi să afle
Importanta noutate,
Că oricum urmau să meargă
Pe la ştramp drogat. Da, toate. 

„Avem o fetiţă nouă!
A ajuns azi dimineaţă.
Din bumbac, elastic dublu…
Ce mai. Tipa-i o dulceaţă!”

„Foarte bine! Minunat!”
Au grăit şosetele.
„E acasă?” „Da de unde!”
Şi-au zbughit-o fetele.

Trei şosete, cinci dantele, 
Terchea-berchea e în toi.
Numai râsete pe ele
Pân’ la ştramp. „Hei! Câţicavoi!”

‚Câţicavoi’ încă o dată, 
Apoi linişte deplină.
„Nu asta era parola?
Fut-o dracii de jivină!”

„Hei, textilă veşnic ruptă!
Suntem prietenele tale!
Căutăm un cal albastru!”
„Gata! Vin c-o iapă mare!

Mii de scuze, madmoazele, 
Mă-ntindeam şi eu un pic.
Tocmai vin de la maşină 
Şi parcă-s cam ofilit.

Hai, poftiţi rozele mele.
V-am adus ceva gustos.”
Şi din cracul stâng şi negru
Praf verzui ştrampul a scos.

Ce-a mai râs atunci sertarul
La poveştile dantelei
Care e de loc din China,
Dar vândută-n zona Senei.

„Când m-a luat domniţa Phana
De pe raft, din magazin,
A grăit către o alta, 
‚Extra small; I’m fucking thin.’

Eu cum nu ştiam engleza,
Am tradus-o mot à mot.
‚Cine-i «thin» şi ce contează?
Sunt chilot frumos bordeaux.’”

Pe la nouă dimineaţa,
Când sertarul s-a deschis,
Era haos, nebunie,
Iar Phana aşa a zis:

„Trei şosete fără soţ!
Hai, frumos, la datorie!
V-am găsit ce căutaţi:
Trei perechi şi una mie.

Şi era un şnur pe-aici,
Unu’ verde. L-aţi văzut?
Hai, că vreau să-l pun la rochie!”
„Da. E jos în colţ. E mut.”

Toată lumea la culcare
În sertarul fără soare.
Până data viitoare:
Nu mai faceţi caca-n mare!

cu furnica şi pisica

o mică furnică era prin cămară;

a zis "vin stăpânii!" şi-a căzut în cerneală.

a zăcut ore bune aşteptându-i să plece,

o oră în plus şi putea să se-nece.

micuţa furnică a urcat pe borcan,

şi-a tras răsuflarea şi-a văzut un motan.

"acum se cam cere o mare izbândă"

a spus mititica, vrând acasă s-ajungă.

"hop de pe raft, ţuşti pân' la murătură!"

zis şi făcut, dar lăsa-n spate-o dâră.

apoi jos pe podea şi după divan

şi fuga la coada lui nenea motan.

"doarme. e bine." şi-a pornit fără frică

de moarte cauzată de-o mare pisică.

"m-aşteaptă regina şi fraţii mei toţi

şi soră-mea fibi...hai! ştiu că poţi!"

aşa îşi spunea pe-un ton curajos

fugind pe parchet pe lângă monstrul păros.

pisica, în schimb, era odihnită,

c-o foame de lup şi-un pic plictisită.

şi-n timp ce căsca privind pe fereastră,

furnica trasa o dungă albastră.

"văd uşa, simt briza, ce-aproape e iarba!"

dar pac! peste ea-şi aruncă bestia laba.

"hai, lasă-mă, uite! 's aproape prinţesă!"

"păcat că nu pot că te-aş pune în lesă."

motanu-a-nceput să se joace cu ea,

iar moartea dădea să se urce pe-o stea.

din dunga albastră cea dreaptă şi fină

acum a rămas doar o formă meschină.

a lins-o de jos şi-a mâncat-o cu ură

şi drept în stomac s-a dus biata făptură.

furnicile toate au plâns şi-au jelit,

dar fibi-ntr-o seară aşa a grăit:

"vom merge acum să îi facem dreptate!

vom merge să ducem pisica la moarte!"

şi mii de furnici au sărit pe pisică.

ea fugea, miorlăia, era cuprinsă de frică.

acum ea lăsa urme aiurea pe jos,

otrava ajungându-i încet pân la os.

aşa a murit rigidă pisica,

aşa a murit în mai şi bunica,

dar asta-i o altă poveste de vară.

să nu mai lăsaţi cerneala-n cămară!